Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Caravana medicală în parohia Buruieneşti
Parohia Buruieneşti - Bivolari, Protopopiatul Iaşi 1, organizează astăzi o caravană medicală, în contextul Anului omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor, pentru a constata care este starea de sănătate a enoriaşilor. Activitatea se va derula cu ajutorul unei echipe de medici rezidenţi din cadrul Spitalului "Sfântul Spiridon" din Iaşi. Investigaţiile medicale vor consta în electrocardiogramă, ecografie abdominală, măsurarea glicemiei. "Am constatat că starea de sănătate a locuitorilor din mediul rural este precară, mulţi dintre ei neputând să-şi permită o consultaţie de specialitate. Pentru copii va fi prezent şi un medic pediatru. Scopul acestei acţiuni medicale este acela de a atrage atenţia credincioşilor noştri asupra importanţei sănătăţii trupeşti, dar şi pentru a îndruma pe cei afectaţi de boală la cabinete medicale specializate pentru analize amănunţite", a declarat pr. paroh Adrian Chelaru. (C.C.)



.jpg)
