Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
„Catalogul manuscriselor de muzică sacră din Moldova - sec. XI-XX“
La Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi a avut loc, ieri, lansarea volumelor I şi II ale "Catalogului manuscriselor de muzică sacră din Moldova - sec. XI-XX". Acest catalog a fost realizat printr-un grant al Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior şi cuprinde prezentarea succintă a 155 de manuscrise bizantine aflate în patrimoniul a 8 fonduri din zona Moldovei. În cuvântul rostit cu prilejul lansării de ieri, prof. univ. dr. Viorel Munteanu, rectorul Universităţii de Arte "George Enescu" din Iaşi, a remarcat eforturile echipei de cercetători care a realizat catalogul, precum şi sprijinul important al altor personalităţi fără de care lucrarea nu ar fi apărut. În realizarea celor două volume, un sprijin deosebit a fost acordat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a şi transmis un mesaj de binecuvântare cu prilejul lansării catalogului, care a fost citit de asist. univ. Adrian Sârbu. La evenimentul de ieri a participat şi academicianul Răzvan Theodorescu care, în discursul său, a apreciat importanţa şi valoarea ştiinţifică a Catalogului manuscriselor de muzică sacră din Moldova, o lucrare demnă de a fi premiată de Academia Română. A urmat cuvântul unuia dintre realizatorii catalogului, prof. univ. dr. Vasile Vasile, care a sintetizat în câteva cuvinte scopul unei asemenea lucrări. În acelaşi context, pr. lect. dr. Alexăndrel Barnea s-a referit la utilitatea catalogului lansat, o lucrare dedicată în special celor care studiază muzica sacră.
Lansarea "Catalogului manuscriselor de muzică sacră din Moldova - sec. XI-XX" s-a realizat în cadrul celei de a treia ediţii a Masterclass-ului de Muzică Bizantină. Evenimentul este organizat de Universitatea de Arte "George Enescu" din Iaşi, în colaborare cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, şi se derulează de astăzi şi până pe 9 iulie. A treia ediţie a masterclass-ului se va bucura de participarea unor personalităţi de talie internaţională în domeniul cercetării, predării şi interpretării muzicii noastre bisericeşti. (C. CIOFU)



.jpg)
