După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Cateheze liturgice în Protopopiatul Orăştie
Odată cu Vecernia Iertării, preoţii din Protopopiatul Orăştie, cu binecuvântarea Preasfinţitului Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, au început un program catehetic prin care, în fiecare seară de duminică, se prezintă credincioşilor teme izvorâte din Marele Post. Catehezele liturgice punctează ideile dezvoltate de prof. Alexander Schmemann în lucrarea de referinţă "Postul cel Mare".
Programarea ciclului de cateheze a fost gândită să însoţească explicativ atât rânduielile liturgice din acest post, cât şi practica ascetică a Bisericii. Astfel, prima cateheză prezentată în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai a fost despre "Rânduiala postirii în Postul cel Mare". În următoarele duminici, credincioşii au posibilitatea să acumuleze cunoştinţe folositoare în urcuşul nevoinţelor duhovniceşti pe teme cum ar fi: "Liturghia Darurilor înainte sfinţite", "Metania în lucrarea rugăciunii", "Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul - program de viaţă duhovnicească", "Denia Canonului cel Mare (şcoala pocăinţei) - Denia Acatistului (filantropia divină)", "Iisus Hristos, Paştile euharistic" şi "Paştile binecuvântate". Ultima cateheză se va rosti în Duminica Floriilor despre caracterul eshatologic al Deniilor din Săptămâna Patimilor şi despre modalitatea prin care creştinul însoţeşte pe Mântuitorul pe drumul spre Golgota. Ghidul necesar întocmirii fiecărei cateheze a fost conceput în cadrul Departamentului pentru cateheza parohială la nivelul Protopopiatului Orăştie. La ultima întrunire a clerului, protopopul Narcis Terchet a prezentat şi înmânat tuturor preoţilor ghidul pentru fiecare parohie. Prin aceste cateheze liturgice, preotul va urmări să decripteze înaintea credincioşilor, la ceas meditativ de seară, mesajul duhovnicesc al Postului Mare înserat de Sfinţii Părinţi în rânduiala slujbelor speciale din această perioadă. (Diac. Alexandru Oltean)



.jpg)
