Cea mai veche biserică din Sibiu a fost sfinţită

Cel mai vechi lăcaş de cult din Sibiu, atestat documentar la 1292, a fost sfinţit duminică, 31 octombrie, de Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, alături de Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, şi de un sobor de preoţi şi diaconi. Biserica din incinta Azilului de Bătrâni din Sibiu a renăscut în ultimii ani, după o lungă perioadă în care a fost în paragină.

Sute de credincioşi au participat duminică, 31 octombrie, la marea sărbătoare a Bisericii "Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir" sau Biserica de la Azil, cum este cunoscută sibienilor. Lucrările efectuate în ultimii trei ani la vechea biserică sibiană, prin care lăcaşul de cult a revenit la splendoarea pierdută cu secole în urmă, au fost încununate cu sfinţirea şi punerea ei în circuitul bisericilor ortodoxe din cetatea ardeleană. Slujba de sfinţire a fost oficiată de IPS Mitropolit Laurenţiu şi PS Visarion, alături de un sobor de preoţi şi diaconi din care au făcut parte protopopul de Sibiu, părintele Ioan Coşa, pr. prof. dr. Dumitru Abrudan, arhid. prof. dr. Ioan Ică jr, cei doi preoţi slujitori de la biserica sibiană, părintele Dumitru Munthiu şi părintele Ioan Trifan, precum şi alţi preoţi slujitori din oraş sau împrejurimi. După târnosirea bisericii, au urmat zidirea altarului, aşezarea hrisovului şi a unui fragment din moaştele Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir în piciorul Sfintei Mese şi cealaltă rânduială a sfinţirii catapetesmei şi a icoanelor. O raclă cu o părticică din moaştele Sfântului Dimitrie au fost aduse de PS Visarion spre a fi cinstite de credincioşi, la finalul Sfintei Liturghii, când toţi participanţii au intrat şi s-au închinat în Sfântul Altar.

Ziua botezului unei biserici

La Sfânta Liturghie, după citirea Evangheliei, pr. prof. dr. Dumitru Abrudan a rostit un cuvânt de învăţătură, prin care a subliniat importanţa evenimentului şi a tâlcuit Evanghelia citită. "Bogatului din Evanghelie nu i se spune numele, pentru că el nu se socotea cu nimic şi nimănui dator. El nu avea, de fapt, o identitate. Raportarea lui la Domnul aproape că era inexistentă. El socotea că bogăţia este şansa cea mai mare în viaţă şi calea izbăvirii nu o avea nimeni. În schimb, săracul se numea Lazăr. Avea un nume, pentru că toată nădejdea lui, în neputinţa lui, se îndrepta către Cel care este dătătătorul de bine", a spus pr. Abrudan.

Un bogat cuvânt de învăţătură în cadrul Sfintei Liturghii a rostit şi arhid. prof. dr. Ioan Ică jr, care a evidenţiat importanţa zilei de sfinţire a unei biserici. "Slujba sfinţirii unei biserici sau a înnoirii ei se aseamănă cu slujba botezului unui om, cu slujba încreştinării unei persoane şi a intrării ei în Biserică. Această slujbă se mai numeşte înnoirea bisericii pentru că pentru cei care privesc mai adânc în taina credinţei nu există mai multe biserici. Deşi biserici de zid sunt cu miile pe întreg pământul, de fapt în inima lor există o singură Biserică, deoarece Dumnezeu a dorit de la început să facă lumea ca o singură Biserică", a spus arhid. prof. dr. Ioan Ică jr.

Rai şi iad

La finalul Sfintei Liturghii, IPS Laurenţiu s-a adresat credincioşilor prezenţi şi le-a vorbit despre cele două stări pe care le pot avea oamenii în viaţa de apoi. "Evanghelia de astăzi ne arată că dincolo nu avem decât două stări şi două locuri: Raiul şi iadul. Nu mai există altceva între cele două. Sentinţa pe care o vom primi fiecare în parte când vom muri şi, apoi, cu toţii la sfârşitul veacurilor este nemitarnică, nu poate fi cumpărată cu nimic, decât cu faptele bune săvârşite în această lume. Învăţăm astăzi ce este Raiul: un loc şi o stare de fericire unde merg sufletele drepţilor. Raiul a fost deschis de Mântuitorul Hristos în Sâmbăta Mare, când cu trupul a fost în mormânt, dar cu sufletul a coborât în iad şi i-a rupt peceţile pentru a-i lua de acolo pe drepţii Vechiului Testament", a spus IPS Laurenţiu.

Părintele Mitropolit a oferit, la final, acte de cinstire celor două parohii care aparţin de biserica sibiană, consiliilor şi membrilor adunării parohiale, precum şi tuturor celor care au contribuit şi au sprijinit refacerea lăcaşului de cult.

Mulţumiri adresate celor doi ierarhi, soborului de preoţi, precum şi credincioşilor participanţi au venit din partea părintelui Dumitru Munthiu, care a dăruit IPS Laurenţiu un engolpion, iar PS Visarion, o icoană a Sfântului Dimitrie.

Din ruină, "mireasă a lui Hristos"

Cel mai vechi document care atestă existenţa unei biserici la Azilul de Bătrâni din Sibiu datează din 1292 şi precizează că fraţii cruciaţi din Ordinul "Sfântului Duh" ajutau bolnavii internaţi în spitalul de aici. De-a lungul timpului, clădirea a fost folosită ca biserică, spital şi mănăstire. La 1760, actuala biserică se pare că a intrat în circuitul bisericilor evanghelice. Actualmente, biserica se află sub administraţia municipală, iar cultul public este oficiat de cei doi preoţi ortodocşi amintiţi. În ultimii trei ani, lucrările de renovare au transformat biserica dintr-o ruină într-o podoabă a bisericilor sibiene. "Am făcut în 2008 încălzirea centrală, apoi am pus crucea de pe turla bisericii, pentru a se vedea că este un lăcaş de cult ortodox, pentru ca, mai târziu, să refacem balcoanele, amvonul. Au suferit reparaţii şi altarul, pereţii interiori, iar geamurile au fost pictate

într-o tehnică inovatoare, care seamănă cu vitraliile. S-a făcut şi pavajul interior, pentru că ani de-a rândul, arheologii au săpat în această biserică şi era necesar să facem şi această lucrare, urmată de alte lucrări de igienizare, prin care biserica noastră a devenit o mireasă a lui Hristos", ne-a spus părintele Dumitru Munthiu.

"Am văzut ce pot să facă iubirea şi credinţa"

Iată ce ne-au spus câţiva dintre credincioşii veniţi să participe la istoricul eveniment de la Sibiu:

Valentin, 33 ani: "A fost o zi deosebită, pentru că am văzut ce pot să facă iubirea, credinţa, munca preoţilor şi puterea lui Dumnezeu. Ne bucurăm pentru toţi credincioşii acestor parohii, dar şi pentru toţi sibienii".

Maria, 61 ani:

"Ne-a plăcut foarte mult slujba şi ne-am rugat pentru sănătate şi iertare de păcate. Ştim cum arăta biserica la început, şi ne bucurăm să vedem o astfel de transformare".

Ioan, 45 ani: "Ne întâlnim, poate, o singură dată în viaţă cu o sfinţire la biserica parohială şi de aceea a fost un eveniment extraordinar. Biserica este foarte frumoasă şi vedem roadele muncii celor care au fost alături de preoţi".