În Amfiteatrul „Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București va avea loc miercuri, 27 mai, de la ora 18:00, lansarea volumului „Dobândirea Sfântului Duh în Sfânta Liturghie”, lucrare apărută la Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, scrisă de părintele prof. univ. dr. Daniel Benga de la Universitatea Ludwig-Maximilian din München, Germania. Cartea aduce în atenție o temă centrală a vieții liturgice și duhovnicești a Bisericii, explorând modul în care credincioșii se împărtășesc de lucrarea Duhului Sfânt în cadrul Sfintei Liturghii, ca izvor al vieții în Hristos și al comuniunii eclesiale.
Centenarul Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Baia Mare
Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului și Sătmarului, a săvârșit marţi, 6 decembrie, Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Baia Mare, cu ocazia hramului și împlinirii a 100 de ani de la înființarea parohiei.
Parohia „Sfântul Nicolae” din Baia Mare a fost prima parohie şi prima biserică ortodoxă din municipiu, conform pr. paroh Fabian Coroian, protopopul de Baia Mare. În 1985, în baza unei autorizaţii de renovare a vechiului lăcaş de cult, s-a construit actuala biserică de către preoţii Gavril Mociran, protoiereul de Baia Mare, trecut la cele veşnice, şi Gheorghe Bălan. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theologos”, dirijat de Florian Vois.
„Sunt 100 de ani de la înfiinţarea parohiei şi peste trei decenii de la sfinţirea acestei biserici, care s-a născut ca o binecuvântare de la Dumnezeu pentru comunitatea băimăreană din această zonă”, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, care a relatat, apoi, credincioşilor prezenţi aspecte semnificative din viaţa Sfântului Ierarh Nicolae. Cu acest prilej au fost oferite mai multe distincţii preoţilor şi binefăcătorilor acestei parohii.



.jpg)
