Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Centru de cercetare şi dialog, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti
În cadrul Facultăţii de Teologie din Bucureşti se va înfiinţa în viitorul apropiat un „Centru de cercetare şi dialog” privind teologia, ştiinţa şi filosofia: „Creştinii teologi, creştinii oameni de ştiinţă, creştinii filozofi împreună dialogând să preamărim pe Dumnezeu în creaţie, în omul creat după Chipul lui Dumnezeu şi în chemarea sfântă de a trăi în comuniune, în pace, în dialog, în ajutorare reciprocă şi de a vedea ceea ce e frumos în natură şi în fiecare om”, după cum a spus duminică la Catedrala patriarhală Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Un astfel de „Centru de cercetare şi dialog” există în ţara noastră şi la Iaşi.



.jpg)
