În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Centru medical creştin pentru bolnavii cu afecţiuni neurologice
În urma semnării unui protocol de parteneriat cu Sectorul social filantropic al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Asociaţia Creştină de Întrajutorare "Sfântul Dimitrie" a demarat un proiect pentru înfiinţarea Centrului de Fiziokinetoterapie şi Recuperare Medicală "Sfântul Dimitrie". Centrul se doreşte a fi unul de referinţă la nivel naţional în domeniul neurologic, serviciile oferite bolnavilor cu venituri mici fiind gratuite. Scopul asociaţiei este de a promova drepturile şi libertăţile fundamentale precum şi proiecte de dezvoltare economică şi socială la scară interregională şi regională pentru întrajutorarea bolnavilor cu afecţiuni neurologice. "Centrul va avea un cabinet medical, o sală de fizioterapie, o sală de kinetoterapie şi o sală pentru băi galvanice. De serviciile acestui centru vor beneficia aproximativ 120 de persoane, în special copii care provin din familii ce nu pot susţine recuperarea, persoane vârstnice fără susţinători legali, bolnavi încadraţi ca persoane cu handicap şi persoane cu venituri mici", ne-a declarat domnul Cristian Aldea, preşedintele Asociaţiei Creştine de Întrajutorare "Sfântul Dimitrie".



.jpg)
