„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din București miercuri, 25 decembrie 2024. Credincioșii sosiți pentru a se împărtăși din bogatele daruri duhovnicești ale acestei slăvite sărbători s-au rugat la Sfânta Liturghie săvârșită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de arhierei, preoți și diaconi.
Centru parohial de cateheză la parohia Foleştii de Sus
Sâmbătă, 07 octombrie 2009, la Biserica “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, din satul Foleştii de Sus, comuna Tomşani, judeţul Vâlcea a avut loc inaugurarea Centrului parohial de cateheză pentru copii şi tineri, din parohia Foleştii de Sus, comuna Tomşani, judeţul Vâlcea.
După slujba de sfinţire a centrului în care se vor desfăşura activităţile din cadrul proiectului catehetic “Hristos Împărtăşit copiilor”, arhidiaconul Mihail Pretorian, Inspector în cadrul Biroului de Catehizare a Tineretului a Episcopiei Râmnicului, a rostit un cuvânt prin care i-a îndemnat pe părinţii prezenţi să susţină, din punct de vedere spiritual şi moral, acest proiect pentru copii şi tineri, fiind convinşi de faptul că acesta reprezintă cel mai important program al comunităţii lor, fiind obiectul care formează, din punct de vedere moral şi spiritual următoarele generaţii ale comunităţii. În parohia Foleştii de Sus, proiectul a început în luna octombrie, având ca spaţiu de lucru “tinda bisericii parohiale”. Prin bunăvoinţa autorităţilor locale, a domnului primar Dumitru Pearcu, s-a pus la dispoziţie una din sălile Bibliotecii Căminului Cultural Foleştii de Sus. Proiectul “Hristos împărtăşit copiilor” se deruleză în parteneriat cu Primăria Tomşani şi cu Şcoala cu clasele I-VIII, Foleştii de Sus. În prezent se lucrează cu cinci grupe de elevi cu vârste cuprinse între 9-14 ani, activitatea desfăşurându-se în zilele de sâmbătă şi duminică de la orele 14:00. La final copiii prezenţi au primit daruri ce au constat din dulciuri şi articole de papetărie. (arhid. Liviu Găman)