Mulțimi de credincioși bucureșteni și pelerini sosiți din întreaga țară au pășit astăzi, 24 octombrie, pe tradiționala „Cale a Sfinților”, străbătând mai multe străzi din inima Capitalei în drumul spre Catedrala Patriarhală istorică. Cu aleasă evlavie, mulțimea dreptslăvitoare a însoțit soborurile de clerici care au purtat pe umeri raclele cu cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor sfinți. Pe Colina Bucuriei, pelerinii au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care le-a adresat un cuvânt de învățătură.
Centru parohial pentru copii şi vârstnici
Duminică, 27 mai, în Parohia Caporal Alexa, Protopopiatul Arad, a fost inaugurat Centrul parohial "Sfântul Ioan Rusul". Momentul a fost precedat de săvârşirea în biserică a Sfântului Maslu de către pr. Teodor Faur, consilier în cadrul Centrului Eparhial Arad, înconjurat de un sobor de preoţi. După slujbă preoţii prezenţi au rămas în Centrul parohial pentru consfătuirea lunară a Cercului pastoral-misionar, preotul paroh Gabriel Mariş susţinând referatul despre tradiţia sfinţirii caselor. Ocrotitorul centrului este Sfântul Ioan Rusul. Acest centru se doreşte a fi o alternativă creştină pentru petrecerea timpului liber, cu implicaţii socio-culturale pe termen lung. Beneficiarii direcţi sunt enoriaşii parohiei, respectiv copii, tineri, părinţi şi bunici. Aici se vor desfăşura activităţi cu caracter formativ şi recreativ: cateheze, literatură, pictură şi atelier de icoane, muzică bisericească, concursuri, dezbateri, conferinţe culturale, audiţii, vizionări de filme cu caracter creştin, repetiţii de cor, şedinţele de lucru ale Consiliului parohial, organizarea activităţilor filantropice etc.



.jpg)
