Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Centru Social „Şansa“, la Galaţi
Pe 15 aprilie 2009 a avut loc deschiderea Centrului Social de Urgenţă „Şansa“, care are ca misiune asistenţa socială a persoanelor fără adăpost din municipiul Galaţi, informează Biroul de Presă şi Comunicare al Episcopiei Dunării de Jos. Prezent la acest eveniment, împreună cu autorităţile locale, Preasfinţitul Episcop Casian a inaugurat centrul sus-menţionat prin stropirea cu agheazmă, binecuvântând lucrarea celor care s-au implicat în crearea acestui centru atât de necesar celor lipsiţi de casă, îndemnând, în continuare, ca prin efortul comun al tuturor autorităţilor să se aducă speranţă celor ce beneficiază de aceste servicii. Centrul respectiv a fost realizat şi dotat prin investiţiile Primăriei Municipiului Galaţi şi ale Direcţiei Judeţene de Muncă, Protecţie Socială şi Egalitate a Şanselor - Galaţi.



.jpg)
