Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Centrul „Şcoală după şcoală“ la Sibiu
La Biserica „Înălţarea Domnului“ şi „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Sibiu a fost inaugurat şi sfinţit luni, 11 februarie, un centru de zi pentru copii, în care profesori voluntari îi ajută pe elevi să-şi facă temele şi îi îndrumă în activităţi extraşcolare. Copiii de aici primesc gratuit masa la cantina socială a bisericii, precum şi rechizite.
Slujba de sfinţire a Centrului pentru copii „Şcoală după şcoală“ a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
Au fost prezenţi cei patru preoţi slujitori la biserica sibiană, consilierul social de la Arhiepiscopia Sibiului, pr. Nicolae Rusu, protopopul de Sibiu, pr. Ioan Coşa, profesorii voluntari de la centru, părinţii şi copiii beneficiari ai serviciilor acestei instituţii, amenajată într-una dintre încăperile adiacente lăcaşului de cult.
După slujba religioasă, IPS Mitropolit Laurenţiu i-a binecuvântat şi i-a felicitat pe ostenitori şi a evidenţiat legătura armonioasă dintre Şcoală şi Biserică. „Este o lucrare pe care Biserica o încurajează şi dorim să fie împlinită cu multă acrivie şi cu multă atenţie. Copilaşii care vin aici vor fi ajutaţi nu doar la teme, dar şi în alte aspecte din viaţa lor de toate zilele. Dacă Biserica va contribui cu bunuri intelectuale, pedagogice şi spirituale, lucrarea va putea fi continuată şi cu sprijin material, în privinţa achiziţionării de cărţi şi bunuri atât de necesare pentru cei mici ca să meargă la şcoală. Biserica are un proiect de a-i chema pe copii şi de a-i urmări pe cei care sunt în pericol de a abandona şcoala. Trebuie să-i ajutăm să meargă la şcoală şi să-i ajutăm ca rezultatele lor să fie cele dorite de toată lumea“, a spus IPS Laurenţiu.
Mai multe instituţii sociale
Copiii vor beneficia la Centrul „Şcoală după şcoală“ şi de ore gratuite de limbi străine, de muzică şi de religie, toate materialele necesare fiind susţinute financiar de parohiile arondate bisericii sibiene. De asemenea, un medic pediatru va oferi consultaţiile medicale periodice.
La biserica de pe bulevardul Mihai Viteazul funcţionează de câţiva ani mai multe instituţii de asistenţă socială, prin care persoanele cu nevoi din cartierele învecinate primesc ajutor. „În urmă cu şase ani, după ce am încheiat lucrările de zidire de la biserică, ne-am gândit că ar trebui să ajutăm oamenii şi pe partea socială. Am început cu doi studenţi săraci, pe care i-am ajutat să-şi finalizeze studiile. Apoi, am continuat cu o cantină socială, unde vin zilnic 30 de persoane. Am gândit acum şi acest centru de zi, iar printr-un efort deosebit le oferim şi copiilor o masă. Avem un cabinet medical, unde medici de specialitate vin şi oferă consultaţii gratuite, avem şi un cabinet juridic, în special pentru pensionari“, ne-a spus pr. Achim Băcilă de la biserica de pe bd. Mihai Viteazul.