Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Centrul social‑filantropic al Parohiei Berești‑Tazlău a fost sfințit
Duminică, 21 august 2022 în Parohia Berești‑Tazlău, județul Bacău, păstorită de părintele Daniel Popa, a avut loc sfințirea Centrului social-filantropic „Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Ierarh Nectarie” de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
Ansamblul conține o sală de mese cu o capacitate de peste 150 de locuri, bucătărie, băi, sală de ședințe și protocol, câteva spații de cazare, și se dorește a fi un centru multifuncțional care să vină în întâmpinarea problemelor de ordin pastoral-misionar, social-filantropic și cultural-educativ prin activităţi atât pentru tineri, cât și pentru cei în vârstă.
„Această lucrare alternează cu lucrarea învățătorească din sfântul lăcaș unde se împărtășește Cuvântul lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși în Sfânta Euharistie. Și după ce ați ieșit de la Liturghie, veniți aici unde, liturghia continuă, liturghia după Liturghie cum zicem noi, ceea ce înseamnă a împlini taina a opta, taina dată vouă credincioșilor, pentru că și voi sunteți «seminție aleasă, preoție împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiți în lume bunătățile Celui ce v‑a chemat din întuneric, la lumina Sa cea minunată» (I Petru 2, 9), pentru că taina fratelui o împliniți fiecare, adică taina iubirii”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.