Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Cerc de pictură de icoane pe sticlă şi concurs de poezie românească
La Şcoala Generală Românească „Lucian Magdu“ din Bătania - Ungaria, a avut loc pe 17 octombrie 2009 cea de-a 11-a ediţie a concursului de poezie dedicat poetului şi regizorului român Lucian Magdu (1937-1968), la care au participat elevi de la mai multe şcoli bilingve româno-maghiare din Ungaria sau şcoli la care se predă limba română ca obiect de studiu alături de celelalte materii, informează Biroul de Presă şi Comunicaţii al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
La acest eveniment de prestigiu, care a emoţionat pe toţi cei prezenţi prin sensibilitatea şi pregătirea elevilor concurenţi, a participat şi Preasfinţitul Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, alături de domnul Ioan Fodoreanu, consulul general al României la Giula, domnul consul Radu Florea de la Seghedin, domnul Traian Cresta, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria şi viceprimarul localităţii şi alţi invitaţi. Printre membrii juriului s-au numărat şi directorii de la Liceul Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal“ şi Liceul de Artă „Sabin Drăgoi“ din Arad, iar tineri interpreţi de la liceul de artă arădean au prezentat un frumos program artistic. Tot în parohia românească Bătania, cu binecuvântarea şi cu participarea Preasfinţitului Episcop Siluan, a fost deschis sâmbătă un cerc de pictură de icoane pe sticlă pentru copiii români din localitate. Manifestarea a avut loc la Centrul pastoral-misionar al parohiei din Bătania şi s-a desfăşurat cu sprijinul doamnei educatoare Mihaela Putin, de la Grădiniţa Românească din localitate, şi cu participarea altor cadre didactice de la această şcoală românească. Ieri, 18 octombrie, în Duminica a XX-a după Rusalii, Episcopul Siluan a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu preotul paroh Ilie Ciocan şi cu alţi clerici de la Centrul Eparhial din Giula şi din România, în biserica parohiei româneşti din aceeaşi localitate, Bătania.



.jpg)
