În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Cerc pastoral al preoților de caritate din municipiul Ploiești
În orașul Ploiești s-a desfășurat joi, 25 iulie, cercul pastoral al preoților de caritate din municipiu. De dimineață, clericii s-au rugat la Sfânta Liturghie săvârșită în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” de un sobor de preoți, iar apoi au participat la o ședință administrativă care s-a desfășurat la Centrul cultural „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul” al Protoieriei Ploiești Nord, în cadrul căreia au fost prezentate referate tematice.
În cadrul întâlnirii, preoții de caritate și de la parohii din Ploiești au discutat despre posibilități de colaborare, precum și aspecte social-misionare privitoare la noile realități sociale și medicale.
„Preoți slujitori la parohiile din Ploiești și preoții de caritate din municipiu s-au adunat astăzi la împreună-rugăciune în Biserica «Sfântul Mare Mucenic Pantelimon». Peste două zile îl prăznuim pe acest mare mucenic, doctor tămăduitor fără de arginți. A fost un bun prilej pentru a sluji împreună, pentru a-i pomeni pe cei care se află în neputințe și suferințe, precum și pentru a organiza o sesiune de prezentări de referate la Centrul «Sfântul Antim Ivireanul». Am abordat diverse teme de ordin pastoral-misionar, am propus o bună colaborare între preoții de caritate și preoții de parohii. De asemenea, am abordat și aspecte administrativ-edilitare și pastoral-misionare pe care preoții de caritate le vor desfășura în a doua jumătate a Anului omagial și comemorativ 2024. A fost un prilej de a asculta ideile fiecăruia și de a creiona o agendă prin care să marcăm acest an închinat îngrijirii bolnavilor și cinstirii sfinților tămăduitori doctori fără de arginți. Avem bucuria de a găsi împreună idei care ne conduc spre o actualizare a activității pastoral-misionare care să fie adecvată noilor realități socio-medicale în care ne aflăm. Având în vedere că există o dinamică în acest domeniu social, și noi, preoții de caritate, actualizăm și ne propunem să fim parte activă în îngrijirea bolnavilor, pe de o parte, iar pe de altă parte, să dăm mărturie în spitale și centrele de îngrijire despre Evanghelia Mântuitorului și despre tot ceea ce Sfinții tămăduitori fără de arginți au făcut prin minunile săvârșite pentru cei care s-au rugat pentru a dobândi sănătatea”, a spus părintele Alin Nica, coordonator al preoților de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor.