După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Cerc pastoral în Protoieria Câmpina din județul Prahova
Preoții din zona de nord a județului Prahova - Cercul pastoral nr. 2 Sinaia - s-au întrunit joi, 4 noiembrie 2021, sub coordonarea preotului Gabriel Cârciu, coordonator al cercului pastoral, în biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Parohiei Poiana Comarnic, Protoieria Câmpina, luând parte la lucrările cercului pastoral din trimestrul 4.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți. Preotul Ilie Caloianu a vorbit în cadrul predicii despre Evanghelia zilei și a făcut o paralelă între predica Mântuitorului Iisus Hristos și predica Sfântului Ioan Botezătorul.
„Referatul cu tema «Valoarea liturgică și culturală a cimitirelor», susținut de preotul George Constantin Ciocoiu, coslujitor la Parohia Sinaia I, a fost bine structurat și a scos în evidență aspecte legate de pomenirea morților în zona de nord a județului Prahova”, ne-a transmis preotul Mugurel Moraru.



.jpg)
