În data de 30 iulie 2026 se împlinesc 40 de zile de la mutarea la Domnul a vrednicului de pomenire arhiereu Emilian Crișanul. Biroul de presă al Arhiepiscopiei Aradului anunță că în această zi de joi, la
Cerc pastoral la Parohia Loloiasca din Protopopiatul Urlați
La Parohia Loloiasca din județul Prahova, Protopopiatului Urlați, s‑a desfășurat joi, 5 iunie 2026, în contextul Anului comemorativ dedicat sfintelor femei din calendar, întâlnirea preoților din cadrul Cercului pastoral. Evenimentul a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica parohială, oficiată de un sobor de preoți, sub protia părintelui protopop Ionuț Negoiță.
Cu prilejul primei prăznuiri a Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea, a fost săvârșit Acatistul sfintei, urmat de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, oficiată de un sobor numeros de preoți.
În continuare, părintele Dragoș‑Andrei Isbășoiu, preot paroh al Parohiei Loloiasca și secretar al Cancelariei Protoieriei Urlați, a prezentat referatul dedicat vieții Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea, evidențiind nevoința acesteia atât în perioada vieții monahale, cât și în timpul viețuirii sale pustnicești în Munții Giumalăului.



.jpg)
