Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Cerc pastoral-misionar în Parohia Gâltofani
Parohia Gâltofani din Protopopiatul Râmnicu Vâlcea a găzduit de curând întâlnirea preoţilor din cercul pastoral-misionar Blidari, eveniment ce se încadrează în seria manifestărilor dedicate Anului omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în Patriarhia Română. Întâlnirea, menită să prezinte rolul şi importanţa Sfinţilor Împăraţi în apărarea dreptei credinţe şi susţinerea Bisericii creştine, s-a deschis cu oficierea slujbei de Te Deum în Biserica parohială „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ a Parohiei Blidari. În cadrul întâlnirii propriu-zise, pr. Dumitru Ciobotea - preot paroh la Parohia Gâltofani, a susţinut referatul cu tema „Importanţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena pentru viaţa şi activitatea Bisericii“. (Arhid. Cristian Ioan Cioteanu)



.jpg)
