Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Cerc pastoral-misionar în Parohia Prăjeşti din Sebiş
În data de 20 mai, la ora 18:00, a avut loc întâlnirea Cercului misionar Sebiş I, condus, din încredinţarea Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Timotei, de pr. Traian Luştrea. Întâlnirea a avut loc în Parohia ortodoxă Prăjeşti, Protopopiatul Sebiş, din cadrul Arhiepiscopiei Aradului. Tema dezbătută a fost "Despre Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" şi a fost susţinută de pr. Cătălin Mercea Rus.
Pr. Cătălin Mercea Rus a arătat că Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, "cei întocmai cu Apostolii", sunt pomeniţi în Biserica Ortodoxă în 21 mai. Sărbătoarea Sfinţilor Constantin şi Elena este strâns legată de taina şi de puterea Sfintei Cruci - semnul central al religiei creştine. Sfântului Constantin i s-a arătat pe cerul amiezii semnul Crucii spre biruinţă (In hoc signo vinces - "Întru acest semn vei învinge"), în pragul înfruntării cu păgânul Maxenţiu, iar Sfânta Elena, mama sa, a descoperit la Ierusalim Crucea pe care Mântuitorul a fost răstignit. Sfânta Împărăteasă Elena a trecut la Domnul în anul 327, puţin după întoarcerea de la Ierusalim, iar Sfântul Împărat Constantin, în 337, după 31 de ani de domnie. (Pr. Marius Ioan Leucuţa)



.jpg)
