Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Cerc preoţesc în Parohia Arad-Grădişte
În Parohia Arad-Grădişte s-a desfăşurat, marţi, 19 februarie, cea de a doua întrunire din acest an a Cercului misionar preoţesc Arad I, la care au participat preoţi din parohiile municipiului Arad. În deschiderea şedinţei, pr. Ioan Tulcan, coordonatorul cercului, a prezentat o sinteză a problemelor discutate şi a hotărârilor luate la consfătuirea cu responsabilii cercurilor misionare, care s-a desfăşurat la începutul acestei luni, la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Aradului, sub conducerea Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Timotei. În continuare, pr. Emil Roman a susţinut referatul cu tema „Edictul de la Milan. Condiţii social-politice care i-au determinat promulgarea“ şi a făcut o prezentare a Legii 489, legea cultelor religioase din România. În contextul celor prezentate, preoţii prezenţi au exprimat opinii care, în ansamblu, au contribuit la completarea temelor menţionate. Tot în cadrul acestei întruniri au fost analizate aspecte pastoral-misionare şi liturgice din activitatea parohială. În finalul întâlnirii, pr. Viorel Roja, în calitate de gazdă, a mulţumit participanţilor, invitându-i să viziteze şantierul noii biserici parohiale Arad-Grădişte II, pe care el împreună cu credincioşii se străduiesc să o edifice în următorii ani. (Pr. Vasile Pop)



.jpg)
