De sărbătoarea Nașterii Domnului, ierarhii din eparhiile Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au săvârșit Sfânta Liturghie la catedralele eparhiale, rugându‑se alături de credincioșii prezenți în număr mare. Cu acest prilej, au rostit cuvinte de învățătură în care au arătat importanţa actului întrupării și Nașterii Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.
Cerc preoţesc în Protopopiatul Cluj II
La Biserica "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului" din cartierul Cordoş, municipiul Cluj-Napoca, a avut loc Cercul preoţesc din Protopopiatul Cluj II. Întâlnirea s-a desfăşurat după Sfânta Liturghie, iar la eveniment a participat Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.
În deschidere, Părintele Mitropolit le-a vorbit preoţilor despre problemele discutate recent în Sfântul Sinod. Astfel, a fost amintită întâlnirea cu ambasadorii Statelor Unite, Canadei, Spaniei, Portugaliei şi Italiei, în care s-a discutat reactivarea dialogului dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Greco-Catolică, legat de retrocedarea bunurilor pe care ei o solicită, iar al doilea punct prezentat s-a referit la trecerea celor două episcopii, a Albei şi a Oradiei, de la Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului la Mitropolia Ardealului, după cum a spus pr. protopop Gheorghe Braica. Părintele Viorel Sima, gazda întâlnirii, le-a prezentat preoţilor istoricul parohiei pe care o păstoreşte, apoi a fost abordată de către părintele protos. Visarion Paşca de la Mănăstirea Floreşti tema spovedaniei, importanţa mărturisirii credincioşilor în această perioadă premergătoare Învierii Domnului. După prezentarea referatului a urmat intervenţia IPS Andrei şi a altor preoţi din protopopiat, după cum a mai precizat pr. Gheorghe Braica. Protopopiatul Cluj II cuprinde toate parohiile ortodoxe din Cluj-Napoca. Părinţii parohi se întâlnesc lunar în cadrul Cercului preoţesc pentru a dezbate teme importante legate de activitatea curentă pastoral-misionară pe care o desfăşoară. (Pr. F.C.G.)






.jpg)
