După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Cercuri pastorale în Arhiepiscopia Iaşilor
În după amiaza zilei de joi, 2 aprilie 2009, la parohia „Sf. Spiridon“ din Botoşani a avut loc o întâlnire a preoţilor din cadrul Cercului pastoral-misionar-filantropic nr. 11 din Protopopiatul Botoşani, condus de pr. Vasile Acatrinei, care a avut ca temă generică Sfânta Liturghie. În cadrul întâlnirii s-a săvârşit Taina Sfântului Maslu, la care a participat o mulţime de credincioşi ce a umplut biserica şi curtea sfântului lăcaş. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de pr. Vasile Acatrinei, parohul Bisericii „Sf. Spiridon“ din Botoşani. Şi în Protopopiatul Ceahlău a avut loc, duminică, 5 aprilie, o slujbă misionară la Biserica „Naşterea Maicii Domnului“. Un sobor de şapte preoţi, condus de pr. Mihai Damian, protopop al Protopopiatului Ceahlău, a oficiat slujba Aghiezmei şi Taina Sfântului Maslu. Cuvântul de învăţătură de la finalul celor două slujbe a fost ţinut de pr. Vasile Cristian Dăscălescu de la parohia Buhalniţa. (C.C.)



.jpg)
