Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Cercuri pastorale în Botoşani
La Biserica Duminica Mare din Botoşani a avut loc marţi, 15 martie 2011, un cerc pastoral, care a fost precedat de slujba Aghezmei mici şi de Taina Sfântului Maslu. Părintele Ştefan Vasile de la parohia "Sfântul Spiridon" din Botoşani a vorbit credincioşilor prezenţi "Despre liniştea sufletească". La Biserica "Adormirea Maicii Domnului" - Uspenia din Botoşani s-a desfăşurat miercuri, 16 martie, un cerc pastoral. De la ora 17:00 au fost oficiate slujba Aghezmei mici şi Taina Sfântului Maslu. Părintele Dan Irimia de la parohia "Sfântul Nicolae" din Botoşani a susţinut referatul cu tema "Cinstirea Maicii Domnului". (C.C.)



.jpg)
