Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Cercuri pastorale în Protopopiatul Botoşani
În Protopopiatul Botoşani au avut loc ieri două cercuri pastorale. În Biserica "Sfinţii Arhangheli" din parohia Buimăceni au fost oficiate ieri-dimineaţă de către un sobor de preoţi slujba Aghezmei mici şi Taina Sfântului Maslu. La final, pr. Alexandru Manole de la parohia Jijia a susţinut referatul cu tema "Importanţa Cununiei în viaţa familiei". Ieri a avut loc întrunirea Cercului pastoral "Sfânta Treime" - Cerbu în Biserica "Izvorul Tămăduirii" a parohiei Coşula. Cu acest prilej a fost oficiată Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite şi Taina Sfântului Maslu. Părintele Mircea Piftor de la parohia Pădureni a susţinut referatul cu tema "Rânduiala înmormântării pentru pruncii nebotezaţi din părinţi creştini". (C.C.)



.jpg)
