Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Cetăţean de onoare al oraşului de sub Tâmpa
Vizita canonică pe care Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a efectuat-o la Braşov, în perioada 10-12 iulie, a fost deschisă de ceremonia decernării titlului de cetăţean de onoare al oraşului din inima ţării. La eveniment au participat autorităţi locale şi judeţene, ierarhi, preoţi şi oameni de cultură din Braşov.
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit sâmbătă, 10 iulie, titlul de cetăţean de onoare al municipiului Braşov. Distincţia a fost oferită în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Local Braşov şi a deschis şirul evenimentelor legate de vizita efectuată de Întâistătătorul Bisericii noastre în oraşul de sub poalele Tâmpei. În acelaşi timp, gestul reprezentanţilor comunităţii braşovene a venit ca un act de respect faţă de grija purtată de Preafericirea Sa pentru credincioşii de aici. Ceremonia a avut loc la sediul Primăriei Braşov, în prezenţa principalelor oficialităţi locale, cum ar fi prefectul judeţului Braşov, Ion Gonţea, consilierii locali şi reprezentanţii principalelor culte religioase din oraş. Alături de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, au fost prezenţi la Braşov şi alţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române: Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, Înalt Preasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, şi Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Ioan al Episcopiei Covasnei şi Harghitei. "O Europă în miniatură" În cuvântul care a deschis ceremonia decernării titlului de cetăţean de onoare, George Scripcaru, primarul Braşovului, a subliniat importanţa evenimentului pentru comunitatea din Braşov. La rândul său, Înalt Preasfinţitul Mitropolit Laurenţiu a evidenţiat importanţa oraşului Braşov în istoria Ardealului, ca leagăn de cultură şi spiritualitate. Reprezentanţii Bisericii Catolice, ai Bisericii Greco-Catolice şi ai Bisericii Evanghelice au salutat vizita Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, mărturisind buna convieţuire a creştinilor braşoveni de diferite confesiuni. În cuvântul de la final, Patriarhul românilor a mulţumit autorităţilor braşovene pentru distincţia oferită: "Astăzi am putea spune că avem aici, la Braşov, o Europă în miniatură şi din această convieţuire paşnică şi respect reciproc semănăm speranţă în mijlocul nostru. Există multă tensiune în lume, există multă fragmentare, multe tendinţe de izolare şi, în acelaşi timp, de afirmare nu împreună cu alţii, ci împotriva altora. Prin această convieţuire paşnică şi prin această prietenie, noi punem în practică Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos, care arată că porunca iubirii faţă de aproapele este temelia vieţii creştine", a spus Preafericirea Sa. Primarul George Scripcaru a oferit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel diploma de cetăţean de onoare, o medalie şi cartea "Istoria Braşovului" de Alexandru Surdu. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a oferit Primăriei Braşov o icoană a Mântuitorului Iisus Hristos şi o plachetă cu însemnele Patriarhiei Române. Prezenţă şi binecuvântare În seara aceleiaşi zile, Patriarhul Bisericii noastre a participat la slujba de Te-Deum oficiată în Biserica "Sfânta Treime" din Şcheii Braşovului de un sobor de preoţi şi diaconi, condus de Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, şi a binecuvântat lucrările de construcţie a unui azil de bătrâni al parohiei. Alături de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel s-au aflat Înalt Preasfinţitul Mitropolit Laurenţiu, Înalt Preasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Ioan al Episcopiei Harghitei şi Covasnei, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, şi Preasfinţitul Macarie al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit bisericii braşovene o cruce de binecuvântare realizată în atelierele Patriarhiei Române, o carte despre Crezul niceo-constantinopolitan şi o icoană a Mântuitorului Iisus Hristos pentru viitorul cămin de bătrâni de la biserica braşoveană. "Un moment istoric" În cuvântul de la finalul slujbei, IPS Mitropolit Laurenţiu a mulţumit Patriarhului României pentru vizita efectuată şi pentru dragostea arătată faţă de Mitropolia Ardealului. "Am aşteptat de mult timp momentul acesta şi iată că el s-a împlinit ca un moment istoric. Vă mulţumim din tot sufletul pentru dragostea pe care o aveţi faţă de întreaga Biserică şi în mod special faţă de noi. Braşovenii vă aşteaptă pentru a vă dovedi dragostea lor faţă de Biserică, fapt care i-a ţinut aici, pe aceste locuri minunate", a spus Părintele Mitropolit. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat importanţa lucrării sociale în parohii: "Un cămin pentru bătrâni înseamnă astăzi un cămin al speranţei şi un cămin al demnităţii. De felul cum ne comportăm cu bătrânii şi cu pruncii, cu săracii şi bolnavii, cu oamenii care au nevoie de ajutorul nostru şi care, de fapt, cer ajutor de la Dumnezeu, dar El foloseşte mâinile noastre să răspundă lor, depinde gradul nostru de civilizaţie, dar şi de trăire a Evangheliei lui Iisus Hristos".