„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
„Cezar dă glas unei mărturisiri de iubire faţă de Dumnezeu“
În sala de festivităţi After School „Europrecepta“ a Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“ din cadrul Institutului social-caritativ „Diaconia“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a avut loc, ieri, lansarea CD-urilor „Mi-e dor de Tine, Doamne“. Compact-discurile au fost inscripţionate cu sprijinul postului Radio TRINITAS al Patriarhiei Române şi al Editurii TRINITAS a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi conţin rugăciuni şi poezii pentru copii, interpretate de Cezar Enache.
Numeroşi copii, cu părinţii, rudele şi prietenii, dar şi mulţi preoţi sau cei care s-a întâmplat să se afle în zonă au participat ieri la prezentarea celor două CD-uri ce reunesc rugăciuni şi poezii interpretate de Cezar Enache, co-prezentator al emisiunii „Universul copilăriei“, de la postul de radio TRINITAS. La această prezentare, moderată de pr. Bogdan Ţifrea, redactor-şef la Radio TRINITAS - redacţia din Iaşi -, au mai participat prof. Claudia Grigoraş, redactor la Radio TRINITAS, Cristina Anca Ciubotaru, actriţă la Teatrul „Luceafărul“ din Iaşi, poeta Sofia Timofte, Gabriela Berea, institutor şi director al After School „Europrecepta“, pr. Iulian Negru, directorul executiv al Centrului „Sf. Nicolae“ din cadrul Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“, Cătălin Jekel, directorul Editurii TRINITAS, şi prof. Nelu Tudorache, directorul Liceului „Vasile Alecsandri“ din Iaşi. Participanţii au vizionat un scurtmetraj despre Cezar Enache, în care au aflat mai multe detalii despre activitatea acestuia şi despre apariţiile televizate, de-a lungul timpului. Pr. Bogdan Ţifrea a vorbit, în deschiderea lansării, despre activitatea de redactor la Radio TRINITAS a lui Cezar Enache în cadrul emisiunii „Universul copilăriei“, dar şi despre CD-urile ce cuprind poezii şi rugăciuni ale tânărului co-prezentator. „Mă bucură faptul că acest copil este exponentul unei generaţii care vrea să-L cunoască mai bine pe Dumnezeu şi să-L înţeleagă mai bine. Nu cred că Cezar are nevoie de o şcoală de presă pentru ceea ce face în momentul de faţă. Pentru el, lucrul cu oamenii, cu copiii, cu personalităţile, cu slujitorii altarului este atât de firesc, încât dovedeşte uneori mai multă înţelepciune decât colegii săi mai în vârstă. Ne mândrim cu ceea ce face Cezar, pentru că, odată cu venirea lui la Radio TRINITAS, emisiunea pe care o prezintă, alături de Claudia Grigoraş, a prins viaţă şi s-a extins. Pe aceste CD-uri se regăsesc poezii şi rugăciuni pe care Cezar le-a interpretat de-a lungul anilor, de când trudeşte alături de noi, la Radio TRINITAS“, a menţionat pr. Bogdan Ţifrea. Profesionalism de redactor îmbinat cu gingăşia de copil A urmat o alocuţiune a poetei Sofia Timofte, care a amintit despre talentul de redactor al lui Cezar Enache. „Binecuvântat de Dumnezeu cu o memorie excepţională, dar şi cu o mamă extraordinară care îl ajută şi vibrează alături de el, a învăţat pe de rost, încă înainte de a învăţa să citească, poezii şi rugăciuni deosebit de lungi chiar şi pentru copii mai mari decât el. Ascultându-l, te emoţionezi remarcând cu cât patos recită sau cum ia interviuri în şcoli, grădiniţe, biblioteci, nu doar copiilor mici, ci şi celor mai mari decât el, dovedind profesionalism de redactor, îmbinat cu gingăşia lui, de copil“, a evidenţiat Sofia Timofte. Au urmat mesajele de felicitare din partea actriţei Cristina Anca Ciubotaru, prof. Claudia Grigoraş. De asemenea, Cătălin Jekel, directorul Editurii TRINITAS a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, a subliniat faptul că „Cezar dă glas unei mărturisiri de iubire faţă de Dumnezeu. Copiii văd altfel relaţia cu Dumnezeu, spre deosebire de adulţi, care se referă la Dumnezeu ca la un Părinte ocrotitor. Acest dor pe care Cezar Enache îl exprimă în poeziile pe care le recită face ca relaţia noastră cu Dumnezeu, a celor ce îl ascultăm, să fie mai vie“, a spus Cătălin Jekel. Cezar Enache a mulţumit tuturor celor care l-au sprijinit până în prezent şi a rostit în final rugăciunea „Mi-e dor de Tine, Doamne“. Co-prezentatorul de 9 ani de la Radio TRINITAS Cezar Enache s-a născut pe 2 februarie 2000, iar în prezent este elev în clasa a II-a la Liceul „Vasile Alecsandri“ din Iaşi şi co-prezentator al emisiunii „Universul Copilăriei“, difuzată în direct de postul Radio TRINITAS în fiecare sâmbătă, de la ora 11:05. De-a lungul timpului, Cezar Enache a participat la diferite concursuri şcolare şi judeţene, unde a obţinut numeroase premii. De asemenea, a participat la diferite emisiuni de televiziune, unde a fost apreciat atât pentru talentul său actoricesc, cât şi pentru faptul că recită poezii şi poveşti foarte lungi.