În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Cinstirea Sfântului Ioan Gură de Aur, la Roman
Clerul şi credincioşii din Roman l-au cinstit marţi, 27 ianuarie 2015, pe Sfântul Ioan Gură de Aur, prin săvârşirea Sfintei Liturghii la Catedrala Arhiepiscopală şi prin organizarea unei procesiuni.
Evenimentele deosebite au avut loc în contextul Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii. După cum a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, care a făcut referire în cuvântul adresat la viaţa şi activitatea Sfântului Ioan Hrisostom. „Urmând hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, astăzi (n.r. marţi, 27 ianuarie), la Centrul eparhial Roman, începem manifestările dedicate Sfântului Ioan Gură de Aur şi marilor păstori de suflete. Urmând exemplul său, încercăm şi noi să marcăm timpul nostru. Această sărbătoare are o conotaţie deosebită, deoarece în colecţia noastră muzeistică se află felonul Sfântului Ioan Hrisostom, dăruit acestei eparhii încă din timpul lui Alexandru cel Bun. Aşa cum se ştie, acest voievod, datorită legăturilor prieteneşti avute cu Manoil Paleologul, în semn de prietenie, a primit din partea acestuia trei odoare bisericeşti: icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ, icoana Sfintei Ana de la Mănăstirea Bistriţa, iar aici, la Roman, în Ţara de Jos, felonul Sfântului Ioan Gură de Aur. Avem, de asemenea, documente ce atestă existenţa şi autenticitatea acestui veşmânt“, a amintit IPS Arhiepiscop Ioachim. În continuare, a avut loc o procesiune în jurul catedralei cu icoana Sfântului Ioan Gură de Aur şi cu o copie a felonului sfântului, aflată în muzeul Centrului eparhial de la Roman. În tot acest timp, corul Liceului Teologic „Melchisedec Ştefănescu“ a cântat troparul sfântului. Pomenirea Sfântului Ioan Gură de Aur, la Roman, a continuat marţi seară la liceul ortodox din Roman cu oficierea Vecerniei unită cu Litia. De asemenea, ieri, 28 ianuarie 2015, tot la seminarul romaşcan a avut loc un concurs dedicat sfântului ierarh.