Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Cinstirea Sfântului Mucenic Efrem cel Nou în Bucureşti
În Biserica Ortodoxă Română s-a făcut marți, 5 mai, pomenirea Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, înconjurat de un sobor de slujitori ai aşezământului monahal, şi a rostit un cuvânt de învăţătură.
Sfântul Cuvios Mucenic Efrem de la Nea Makri, Grecia, este unul dintre sfinţii pentru care românii au o mare evlavie. Nenumărate mărturii despre minunile săvârşite şi ajutorul oferit celor care i se închină cu credinţă au făcut ca în anul 2014 sfântul să fie trecut și în calendarul Bisericii Ortodoxe Române.
La Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, pomenirea sa a fost făcută prin săvârşirea Sfintei Liturghii de către Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Racla cu moaştele sfântului cuvios martir şi icoana sa au fost aşezate în mijlocul bisericii. După citirea Sfintei Evanghelii, ierarhul a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a arătat aspecte din viaţa minunată şi nevoinţele sfântului, precum şi faptul că el este grabnic ajutător tuturor celor care vin la el cu credinţă.
„Sfinții Martiri au un loc special în Biserică. Încă dintru început, pe mormintele lor se săvârşeau Sfinte Liturghii, iar din primele veacuri, atunci când s-a statornicit învățătura noastră de credință, în fiecare Sfântă Masă, respectiv în fiecare Antimis, se află un fragment din moaștele unui martir, tocmai pentru a ne aminti că mai mare iubire ca aceasta nimeni nu are, ca viaţa să şi-o pună pentru prietenii săi. Un astfel de sfânt este şi mucenicul pomenit astăzi, Cuviosul Efrem cel Nou. Chinurile pe care le-a suportat vreme de opt luni sunt greu de expus în cuvinte. A suportat cu o rară credinţă şi multă răbdare toate caznele la care a fost supus. Dumnezeu nu a lăsat ascuns odorul de mare preţ al trupului său nestricăcios, îngropat cu evlavie de credincioşi, după moartea sa. După refacerea mănăstirii unde s-a nevoit, sfântul s-a arătat unei călugăriţe numite Macaria, de mai multe ori, ca un călugăr înalt, tânăr, spunându-i unde sunt sfintele sale moaşte. Prin descoperire minunată, acestea au fost aflate, săvârşindu-se prin ele multe feluri de minuni şi tămăduiri. Sfântul Cuvios Efrem este cunoscut ca un mare făcător de minuni, ajutător celor în suferință, celor care se luptă cu ispitele, cu încercările vieții, mare tămăduitor şi fierbinte rugător. El ne învață pe toți, deopotrivă, răbdarea, tăcerea şi ne aduce aminte de cuvintele Mântuitorului: «Dacă aceştia vor tăcea, pietrele vor striga». Aşa au ajuns să vorbească pietrele și mormântul, cum a fost și în cazul noului mărturisitor”, a spus Preasfinţia Sa.



.jpg)
