Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie și a binecuvântat noua capelă de cimitir, recent construită, cu hramul „Învierea lui Lazăr”, în
Cinstirea unui sfânt din Biserica Serbiei la Arad
Sfântul Sava Nemanja, primul Arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe Sârbe, a fost cinstit cu anticipație sâmbătă, 25 ianuarie, de clerici și credincioșii ortodocși sârbi din Arad. Răspunzând invitației Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Luchian Pantelici, Episcopul ortodox sârb al Ungariei și administrator al Episcopiei Ortodoxe Sârbe a Timișoarei, la sărbătoarea comunității sârbești a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului.
Manifestările liturgice prilejuite de pomenirea sfântului ierarh, considerat întemeietorul școlilor sârbești, al statalității și al diplomației sârbe, au fost găzduite de biserica cu hramul ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a Parohiei Ortodoxe Sârbe Arad-Centru, culminând cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către cei doi ierarhi, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, în prezența a numeroși credincioși ortodocși sârbi și români. La sfânta slujbă au participat Ivana Jaksic-Matovic, consulul general al Republicii Serbia în România; Călin Bibarț, primarul municipiului Arad, și alte oficialități, se arată pe site-ul arhiepiscopiaaradului.ro.
În cadrul Sfintei Liturghii au fost înălțate cereri și rugăciuni pentru odihna sufletului Preafericitului Părinte Anastasie, Arhiepiscop al Tiranei, Durrësului și întregii Albanii, trecut la Domnul sâmbătă dimineața.
La finalul slujbei, ierarhul sârb a exprimat în cuvinte alese legăturile frățești ale clerului și credincioșilor sârbi și români din Arad și Banat, statornicite de-a lungul anilor. După acest moment a avut loc „tăierea colacului”, un frumos obicei sârbesc care a fost preluat de-a lungul timpului și de către unele comunități ortodoxe românești. De asemenea a fost oficiată și o slujbă de pomenire a ctitorilor bisericii sârbești din Arad, între care a fost pomenit Sava Tekelija (1761-1842), care este înmormântat în interiorul bisericii, fiind cunoscut drept un mare patriot sârb și strănepot al ctitorului bisericii, căpitanul Jovan Popovic Tekelija.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Parohiei Ortodoxe Sârbe din Sânnicolau Mare, județul Timiș. Cu acest prilej, părintele protopop Dina Ciocov, paroh al comunității sârbești din Sânnicolau Mare, a primit rangul clerical onorific de iconom stavrofor.
După un moment artistic, în cadrul căruia au fost recitate poezii și creații lirice cu conținut patriotic, părintele paroh a adresat un cuvânt de mulțumire ierarhilor, soborului de preoți, credincioșilor și elevilor prezenți la sărbătoarea comunității sârbești. Începând din anul 2020, în conformitate cu prevederile Legii 94/2019, în data de 27 ianuarie, ziua trecerii la Domnul a primului Arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe Sârbe, este prăznuită în România Ziua „Sveti Sava” („Sfântul Sava”), sărbătoare a minorității sârbe din țara noastră.