Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Clădire pentru Seminarul Teologic din Cluj-Napoca
Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului a reintrat în posesia imobilului de pe strada Avram Iancu nr. 6, unde au funcţionat în ultimii 20 de ani clasele primare ale Liceului de Muzică "Sigismund Toduţă". Începând cu anul şcolar 2011-2012, aici se vor organiza cursurile pentru elevii claselor de filologie ale Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Cluj-Napoca.
Predarea-primirea imobilului a avut loc ieri dimineaţă, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, care spune că pe viitor studiile vor fi extinse: "Decizia s-a luat mai demult, însă spaţiul este util pentru misiunea noastră de formare a tineretului, pentru că încă din clasa I copiii trebuie educaţi în aşa fel încât şi din punct de vedere spiritual să aibă o viaţă frumoasă. Deocamdată, în acest spaţiu vor funcţiona clasele de filologie ale seminarului, dar în viitorul apropiat vom face demersurile necesare ca aici să se întemeieze o şcoală confesională ortodoxă, cu toate clasele".



.jpg)
