În jur de 30 de masteranzi din anul I ai secției „Spiritualitate creștină și viață sănătoasă” de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București au vizitat recent Palatul
Clerici din Arhiepiscopia Iașilor în vizită la Chișinău
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, și a Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în zilele de 28-29 iulie 2025, un grup de preoți consilieri și protopopi din aparatul administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor a efectuat o vizită de cunoaștere în Mitropolia Basarabiei.
Grupul a fost condus de părintele arhimandrit Nicodim Petre, consilier eparhial, și a avut ca scop întărirea legăturilor frățești dintre cele două eparhii surori de pe cele două maluri ale Prutului, ne-a informat părintele consilier Ilie Cucu. În cadrul vizitei, delegația a vizitat mai multe biserici și mănăstiri ale Mitropoliei Basarabiei, precum și unele obiective turistice și culturale, purtând dialoguri directe cu slujitorii și păstorii comunităților locale.
Momentul central al vizitei a fost săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii în Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din incinta Centrului eparhial al Mitropoliei Basarabiei. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți din ambele arhiepiscopii, într-o atmosferă de comuniune liturgică și unitate spirituală.
După Sfânta Liturghie, oaspeții au fost primiți de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Petru, care a purtat un dialog cu membrii delegației, abordând teme misionar-pastorale, administrative și sociale din viața Mitropoliei Basarabiei. Discuțiile au evidențiat activitatea rodnică a preoților din această parte de țară, eforturile de edificare a bisericilor, dinamica vieții comunitare și implicarea în proiecte sociale. De asemenea, s-au subliniat prezența constantă și implicarea concretă a preoților și a specialiștilor din Arhiepiscopia Iașilor în viața liturgică, pastorală și formativă a comunităților și a instituțiilor bisericești din Republica Moldova, prin parohiile înfrățite, conferințe, evenimente liturgice, pelerinaje și parteneriate concrete.
La finalul întâlnirii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Petru a adresat cuvinte de mulțumire delegației Arhiepiscopiei Iașilor pentru dragostea, sprijinul și solidaritatea arătate constant față de preoții și credincioșii Mitropoliei Basarabiei, transmițând, totodată, alese gânduri de prețuire și recunoștință Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan pentru grija părintească și susținerea neobosită a vieții bisericești din această parte de țară.






.jpg)
