Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Colaborare dintre parohii și Serviciul de Probațiune în Prahova
La sediul Protoieriei Ploiești Nord, a fost semnat luni, 4 octombrie, Protocolul de colaborare dintre Arhiepiscopia Bucureștilor și Serviciul de Probațiune Prahova, urmând ca acesta să fie implementat în cât mai multe parohii de pe raza județului Prahova. La acest moment au participat părintele Aurel Mihai, vicar eparhial administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor; părintele Ginel Aurelian Ivan, consilier eparhial al Sectorului cimitire, monumente și servicii funerare, și Ciprian Gavril, șef serviciu la Serviciul de Probațiune Prahova. De asemenea, din partea protoieriilor de pe raza județului Prahova, au participat inspectorii însărcinați cu sănătatea și securitatea în muncă, care vor sprijini aplicarea colaborării. Având ca exemplu de bună practică colaborarea dintre Arhiepiscopia Bucureștilor și Serviciile de Probațiune București și Ilfov, s-a dorit extinderea acestei colaborări și în județul Prahova. Au fost puse la punct amănunte procedurale și s-a convenit ca, după 6 luni de la debutul acestui proiect, să fie întocmit un feedback din partea Serviciului de Probațiune Prahova, pentru a observa impactul pe teren al acestei colaborări.



.jpg)
