Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Colectă pentru copiii nevoiaşi din Parohia Rastul Nou
Parohia Rastul Nou, din Protoieria Băileşti, judeţul Dolj, a organizat, cu prilejul sfintelor sărbători de iarnă, o colectă pentru copiii defavorizaţi din localitate. În acest sens, au fost împărţite peste 80 de pachete cu alimente neperisabile. Demersul a fost susţinut de Crucea Roşie - prin preşedinta Mihaela Geoană, firma Consar Construct şi enoriaşul Oprică Roşu.



.jpg)
