Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
„Colindători la uşa sufletului dumneavoastră“
Sala Sindicatelor din Râmnicu Vâlcea a găzduit marţi, 10 decembrie, a patra ediţie a concertului tradiţional de colinde al Arhiepiscopiei Râmnicului, intitulat „Colindători la uşa sufletului dumneavoastră“. Evenimentul a fost organizat de către Arhiepiscopia Râmnicului, în parteneriat cu Primăria Râmnicului şi Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae“ din Râmnicu Vâlcea.
Manifestarea spiritual-culturală a reunit mai multe corale şi grupuri de colindători din municipiul Râmnicu Vâlcea şi de la parohiile şi mănăstirile din eparhie. Grupurile corale participante au fost: Ansamblul „Dor“ din Băbeni, grupul coral al Parohiei Galicea, Grupul psaltic „Sfântul Grigorie Decapolitul“ al Mănăstirii Bistriţa, grupul coral al Mănăstirii Dintr-un Lemn, grupul coral al Mănăstirii Govora, corul sfintelor mănăstiri Cozia şi Turnu, Seminarul Teologic - Şcoala Gimnazială Waldorf, Corul „Canticum“ al Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae“ şi grupul de colindători, Secţia canto a Liceului de Arte „Victor Giuleanu“, Corala „Sfântul Ierarh Calinic“ a Protoieriei Râmnicu Vâlcea. La eveniment a fost prezent Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului. Printre cei prezenţi s-au aflat şi stareţi şi stareţe de la mănăstirile eparhiei.
În încheiere, IPS Gherasim a rostit un cuvânt de învăţătură dedicat momentului festiv şi i-a binecuvântat pe cei prezenţi, îndemnându-i să se pregătească trupeşte şi sufleteşte pentru a primi cu cuviinţă marele praznic al Naşterii Domnului. La final, toţi colindătorilor au primit daruri din partea organizatorilor.



.jpg)
