După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Colinde pentru copii cu sindromul Down
Centrul Educaţional "Raluca" din Cluj-Napoca, ce are în grijă persoane cu sindromul Down, a organizat un concert de colinde la Căminul Cultural din cartierul Someşeni. Au interpretat colinde Corul Seminarului Teologic condus de pr. prof. Petru Stanciu şi tineri artişti ca Mădălina Ghiran şi Tudor şi Vali Guia. "Vrem să facem o bucurie acestor copii, tineri, vrem să le ştergem o lacrimă de pe obraz. Aşa am obişnuit de când am înfiinţat această asociaţie", a spus pr. Ioan Avram, coordonatorul centrului. Copiii de la Centrul "Raluca" au susţinut, la rândul lor, un concert de colinde şi au prezentat o scenetă despre Naşterea Domnului. (E.M.)



.jpg)
