În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Colocviu ecumenic internaţional la Curtea de Argeş
În Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului s-a desfăşurat în perioada 6-7 mai a treia ediţie a Colocviului Internaţional Ecumenic, organizat de Facultatea de Teologie "Sfânta Muceniţă Filofteia" din Piteşti şi de Institutul Ecumenic Franciscan "San Bernardino" din Veneţia.
Tema aleasă pentru acest an a fost "Biserica în lumina Sfintei Scripturi", iar deschiderea lucrărilor a avut loc în Sala "Manole" din incinta palatului arhiepiscopal. Colocviul s-a desfăşurat sub patronatul şi cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Calinic al Argeşului şi Muscelului şi cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Argeş şi al Administraţiei Fondului Cultural Naţional. Conform Biroului de presă al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, la eveniment au participat teologi ortodocşi de la diferite facultăţi de teologie din ţară, dar şi teologi romano-catolici şi protestanţi din Italia şi Germania. În deschidere a avut loc un scurt program de cântece religioase, interpretate de grupul vocal "Credo", condus de pr. lect. dr. Gheorghe Neacşu. Au avut loc opt sesiuni de comunicare în care s-a vorbit despre "Mărturia eclesială, ca necesitate misionară", "Dimensiunea euharistică a misiunii eclesiale ortodoxe", "Fundamentele trinitare ale Bisericii", "Unitatea Bisericii între desiderat şi împlinire", "Eclesiologii în Noul Testament" sau "Cultul divin în Biserica primară". La final au fost punctate concluziile acestor dezbateri teologice interreligioase, urmând a se stabili tematica pentru colocviul următor.