Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Colocviu la Mănăstirea Putna
Între 22 şi 24 august, la Mănăstirea Putna din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor are loc un colocviu naţional intitulat "Muntele - metafora fundamentală. Relief concret şi ascensiune spirituală".
Timp de trei zile, academicieni, profesori universitari, teologi şi oameni de cultură vor vorbi despre munte, ca topos teologic şi spaţiu al întâlnirii omului cu Dumnezeu, dar şi ca aspiraţie a înălţării fiinţei umane prin valorile culturale şi spirituale. Între invitaţi se numără academicienii Alexandru Zub, Dan Hăulică şi Alexandrina Cernov, profesorii universitari preot Constantin Coman, Ştefan Afloroaei, Lucia Afloroaei, Gheorghiţă Geană, Mircea Diaconu, Ilie Luceac, Dan Hatmanu, Ion Pop, Elvira Sorohan, Maria Şleahtitchi, Diana Câmpan, Lucia Cifor, Sorin Lavric, Daniel Cristea-Enache, Eugenia Bojoga, Radu Preda, alături de Cassian Maria Spiridon, Adrian Alui Gheorghe, Oliv Mircea, Adrian Romila, Ioana Diaconescu, Ştefan Costache, protosinghelul Teofan Popescu, monahul Iustin Taban. Tema colocviului beneficiază de o ilustraţie grafică, prin fotografii realizate de Dan Eremia Grigorescu, şi de o ilustraţie muzicală, în selecţia lui Ştefan Costache. În cadrul colocviului va fi lansat volumul "Eminescu, cultură şi creaţie", semnat de Zoe Dumitrescu-Buşulenga. Deschiderea colocviului are loc astăzi, la ora 16:00, cu slujba Te Deum-ului oficiat de Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. (M. Nedelcu)



.jpg)
