După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Comemorarea lui Mihai Viteazul în Arhiepiscopia Târgoviştei
În perioada 16-20 septembrie 2013, în Arhiepiscopia Târgoviştei au loc mai multe evenimente religioase şi culturale care comemorează 420 de ani de la urcarea pe tronul Ţării Româneşti a domnitorului Mihai Viteazul (1593-1601), informează Biroul de presă al Eparhiei Târgoviştei. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal, luni, la Mănăstirea Dealu, unde este capul domnitorului muntean, a început şirul evenimentelor comemorative. A fost săvârşită o slujbă de pomenire a domnitorului Mihai Viteazul, s-a citit mesajul Înaltpreasfinţitului Nifon în care a fost evidenţiată personalitatea voievodului muntean, şi a fost aprinsă în mod simbolic Flacăra Unirii, ca un simbol al unităţii poporului român din cele trei regiuni istorice mari ale României. Flacăra Unirii va merge prin câteva localităţi cu rezonanţă simbolică, legate de domnia lui Mihai Viteazul (Târgul de Floci, Călugăreni, Craiova, Alba Iulia, Şe-limbăr şi Târgovişte), fiind purtată de reprezentanţi ai institu-ţiilor care au organizat aceste evenimente. Proiectul comemorativ care presupune manifestări ştiinţifice, spirituale şi culturale, în perioada 16-20 septembrie, este organizat, în parteneriat, de către Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Arhiepiscopia Târgoviştei, Primăria Municipiului Târgovişte, Primăria Aninoasa, Biblioteca Judeţeană „I. H. Rădulescu“ din Târgovişte şi Centrul Judeţean pentru Cultură Dâmboviţa. (M. Nedelcu)



.jpg)
