Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Comunicări ştiinţifice la Liceul Ortodox din Oradea
În sala festivă a Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu“ din Oradea a avut loc, în zilele de 26 şi 27 ianuarie, o sesiune de comunicări ştiinţifice prilejuită de proclamarea anului 2015 ca „Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi“ şi „Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii“ în Patriarhia Română.
Sesiunea de comunicări ştiinţifice s-a bucurat de o participare şi de o asistenţă numeroasă din partea tuturor elevilor şi profesorilor claselor cu profil teologic, cu atât mai mult cu cât, în această perioadă a anului şcolar, în preajma sărbătorii Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie şi Ioan, patronii învăţământului teologic, în cadrul şcolii orădene se organizează mai multe evenimente culturale şi artistice.
Sesiunea a încercat să surprindă aspecte variate, legate de misiunea Bisericii în societatea contemporană, viaţa şi opera marilor Părinţi şi păstori de suflete ai Bisericii, precum şi canonizarea acelor personalităţi care au avut o viaţă virtuoasă şi mărturisitoare în anumite momente din istoria Bisericii Ortodoxe Române şi a poporului român.
Secţiuni pentru profesori şi elevi
Lucrările sesiunii s-au desfăşurat pe două secţiuni. La secţiunea dedicată profesorilor, pr. prof. Alin Sonea a prezentat lucrarea cu tema „Misiunea Bisericii într-o lume secularizată“, pr. prof. Dorel Leucea a abordat „Viaţa, opera şi doctrina Sfântul Ioan Gură de Aur“, iar pr. prof. Alexandru Dulca a prezentat „Persoana preotului la Sfântul Ioan Gură de Aur“, având la bază tratatul „Despre preoţie“ al marelui ierarh.
La secţiunea dedicată elevilor, au fost prezentate mai multe teme precum: „Virtutea smereniei la Sfântul Ioan Gură de Aur“ - Andi Bacter (clasa a XI-a), „Sfântul Ioan Gură de Aur - dascăl al pocăinţei“ - Mirel Fanya (clasa a IX-a), „Tematica omiletică a Sfântului Ioan Gură de Aur“ - Nicolae Văscan (clasa a XI-a), „130 de ani de la recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române“ (1885) - Cristian Nistor (clasa a XII-a), „90 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie (1925)“ - Vlad Ghiulai (clasa a XII-a), „Canonizarea sfinţilor români (ierarhi, călugări), mari păstori de suflete din provinciile româneşti (1955, 2005)“ - Darius Lascău (clasa a XI-a) şi „Opera omiletică a Episcopului Roman Ciorogariu“ - Ioan Covaci (clasa a XI-a).
Toate lucrările elevilor şi ale profesorilor participanţi vor apărea, pe parcursul anului, în revista şcolii, „Spes Orthodoxiae“, precum şi în revista „Legea Românească“ a Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, fiind, astfel, accesibile tuturor celor care doresc să cunoască cât mai multe informaţii legate de viaţa şi activitatea marilor păstori de suflete ai Bisericii Ortodoxe Române.
În încheierea evenimentului, părintele profesor Radu Rus, consilier pentru învăţământ şi activităţi cu tineretul în cadrul Episcopiei Oradiei şi director al Liceului Ortodox orădean, i-a felicitat pe părinţii profesori şi pe elevii participanţi, subliniind faptul că fiecare creştin are o vocaţie misionară, primită la Botez, pe care trebuie să o pună în aplicare în viaţa de zi cu zi, având ca model, în primul rând, pe Mântuitorul Iisus Hristos şi, apoi, pe sfinţii şi marii păstori de suflete ai Bisericii.
Personalitatea Episcopului Roman Ciorogariu
Programul a continuat, marţi, 27 ianuarie, când, în acelaşi loc şi având aceeaşi asistenţă, prof. dr. Elisaveta Roşu, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, a susţinut o prelegere despre viaţa şi activitatea Episcopului Roman Ciorogariu, patronul spiritual al Liceului Ortodox, primul mare păstor de suflete al reînfiinţatei Episcopii Ortodoxe Române a Oradiei, în anul 1920. Elisaveta Roşu, doctor în istorie, a cercetat în mod special viaţa şi activitatea Episcopului Roman Ciorogariu, realizând o teză de doctorat pe tema personalităţii acestuia.
Prof. dr. Elisaveta Roşu a făcut o incursiune magistrală în viaţa lui Roman Ciorogariu, subliniind pregătirea şi formarea sa ca pedagog, teolog, om de cultură şi Ierarh al Bisericii, ce a luptat în permanenţă pentru afirmarea drepturilor românilor ortodocşi din această parte a ţării, oprimaţi de stăpânirea străină.
El a rămas în istorie pentru că, în ciuda dificultăţilor politice de la începutul secolului al XX-lea, a fost un vizionar, care imediat după 1918 a reuşit să realizeze pentru poporul român tot ceea ce mocnise în sufletul său ani de zile.
Programul ştiinţific, cultural şi artistic care a debutat la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu“ din Oradea în data de 26 ianuarie, se va extinde pe parcursul întregii săptămâni, urmând ca în fiecare zi să se desfăşoare mai multe activităţi, care vor culmina vineri, 30 ianuarie, cu Sfânta Liturghie, săvârşită în sobor de ieromonahi şi părinţi profesori, de Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, în paraclisul „Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana“ al liceului.