Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Comuniune în noaptea Învierii în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Luminata sărbătoare a Învierii Domnului a fost prilej de bucurie şi slujire pentru întreaga Moldovă. Marele praznic a fost întâmpinat cu multă evlavie şi bucurie de întreaga suflare ortodoxă. În centrele eparhiale, ierarhii au oferit lumină credincioşilor care au venit la slujbă în noaptea de Înviere.
La Catedrala Mitropolitană din Iaşi, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie pe esplanada locaşului de cult. Pe baza mesajului pastoral adresat credincioşilor din Arhiepiscopia Iaşilor, Înaltpreasfinţia Sa a nuanţat tema centrală – Hristos, bucuria noastră cea veşnică. „În general, ne cuprinde tristeţea pentru că suntem tentaţi să identificăm creştinismul doar cu teama de păcat, frica de pedeapsă, respectarea unor reguli morale. Toate acestea fac parte din creştinism, dar nu-l definesc. Unele sunt doar o componentă a creştinismului. Cea care le cuprinde pe toate este bucuria. Dacă toate acestea rămân fără bucurie, avem de-a face cu creştini trişti. Dacă bucuria se adaugă acestora, le dă tuturor o lumină mare, şi omul, în ciuda problemelor pe care le are, având credinţă în Hristos, bucuria cea veşnică, se bucură şi el“, a accentuat IPS Mitropolit Teofan.
Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a slujit într-un loc special amenajat din apropierea Catedralei Arhiepiscopale din Suceava. Aici, a citit credincioşilor pastorala prilejuită de sărbătoarea Învierii. „Să ne străduim să nu ne lăsăm prinşi în laţurile păcatului care bate la poarta inimii noastre, sub forma gândului. Să ne silim să ne îndreptăm paşii cât mai des la scaunul de spovedanie, pentru a lua iertarea păcatelor şi dezlegarea pentru a ne împărtăşi cu Prea Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos“, a îndemnat IPS Pimen.
{i la Catedrala Arhiepiscopală din Roman, credincioşii au aflat vestea cea bună, „Hristos a înviat!“, de la ierarhul locului. Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a adresat cuvânt de învăţătură credincioşilor, dar şi urări pline de lumină: „Luaţi din lumina lui Hristos şi aşezaţi-o mai întâi în inimile voastre, pentru ca la lumina aceasta să puteţi vedea şi curăţa negura păcatelor care s-a aşezat în cămara propriilor suflete! Apoi invitaţi pe Hristos Înviat să lucreze cu voi şi în voi! Faceţi viaţa voastră conformă cu viaţa Lui! {i atunci, luminaţi de Hristos, mergeţi ca şi Apostolii în mijlocul lumii şi povestiţi cât bine v-a făcut Dumnezeu de când aţi acceptat să vă desfăşuraţi viaţa întru lumina Lui“.
În cadrul Sfintei Liturghii, lumina Învierii a fost împărţită şi la Catedrala Episcopală din Huşi de Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor. Acesta a vorbit celor prezenţi tot despre bucurie, dar şi despre iertarea izvorâtă din credinţă. „Puterea iertării Domnului este vizibilă şi orice om este chemat astăzi să se apropie cu credinţă, căci iertare din mormânt a răsărit. La fiecare mormânt să aprindem lumina ce străbate întunericul.“