Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Comuniune și slujire românească la o mănăstire din Basarabia
Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, delegatul Patriarhului României, împreună cu Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, înconjurați de un ales sobor de preoți și diaconi de pe ambele maluri ale Prutului, au sfințit joi, 31 august, Mănăstirea „Sfânta Treime”-Roșu, raionul Cahul, Republica Moldova.
Cu ocazia acestui eveniment a fost citit mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, transmis Preasfințitului Părinte Episcop Veniamin, clericilor, precum și credincioșilor din Eparhia Basarabiei de Sud cu ocazia aniversării centenarului episcopiei și sfințirii bisericii Mănăstirii Roșu, transmite Biroul de presă al Episcopiei Basarabiei de Sud.
La slujba de sfințire a fost adusă pentru binecuvântare și întărirea în credință racla cu moaștele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu de la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din București de către părintele paroh Emil Nedelea Cărămizaru, la slujbă participând peste o mie de credincioși, pelerini din eparhiile vecine și din Basarabia și Ucraina.
Din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a fost oferită Episcopului Basarabiei de Sud o Sfântă Evanghelie, iar pentru mai mulți clerici și binefăcători ai mănăstirii ordine și diplome. De asemenea, mai multe persoane au primit diplome și ordine eparhiale de la Preasfințitul Părinte Episcop Veniamin, care a mulțumit participanților, felicitând părinții din mănăstire și organizatorii evenimentului.
La final s-au oferit 100 de ghiozdane cu rechizite pentru tinerii și copiii prezenți, din partea Arhiepiscopiei Dunării de Jos.