Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Concert al copiilor din Protopopiatul Oradea
Episcopia Oradiei, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, a organizat, în Paraclisul de la demisolul Catedralei episcopale, concertul de colinde "Hristos se naşte, măriţi-L!", cu participarea corurilor de copii din şcolile şi liceele din eparhie. Pr. Radu Rus, vicar eparhial, a transmis cuvântul de binecuvântare din partea Preasfinţitului Sofronie, apoi a arătat semnificaţia darului făcut de Dumnezeu lumii şi oamenilor prin Întruparea Fiului Său. Au colindat aproape 200 de copii de la corul Liceului Teologic Ortodox Oradea, dirijat de arhid. prof. Ştefan Lakatos, corul Şcolii Nr. 16 Oradea, dirijat de prof. Anamaria Lucaci, corul Liceului Pedagogic "Nicolae Bolcaş" Beiuş, dirijat de prof. Remus Lazea, corul Colegiului Naţional "Octavian Goga" Marghita, dirijat de prof. Anca Iacob, corul Liceului de Artă din Oradea, dirijat de prof. Arnold Scheinder. Colindătorii au fost răsplătiţi cu daruri, oferite cu generozitate din partea PS Sofronie.



.jpg)
