Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Concert al Corului Symbol la Ateneul Român
Astăzi, la ora 18:00, la Ateneul Român, Corul Symbol, dirijat de arhidiacon-profesor Jean Lupu, directorul corului, și de Luminița Guțanu Stoian, dirijor principal, va susține un concert extraordinar cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Soliste vor fi: Andreea Diana Blidariu și Andreea Dascălu, iar la pian vor interpreta: Bianca Fodor și Andrei Petrache. Alte surprize plăcute vor pigmenta programul. Repertoriul este deosebit de antrenant și de variat, așa cum știe Symbolul să-și întâmpine spectatorii. Bilete (12 lei) se găsesc la casieria Ateneului Român.



.jpg)
