La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Concert al Corului Symbol la Biserica „Sfântul Elefterie“
Corul Symbol al Patriarhiei Române, dirijat de diacon Jean Lupu şi Luminiţa Guţanu, va susţine luni, 14 noiembrie, ora 18:30, la Biserica "Sfântul Elefterie" din Capitală, unde preot paroh este părintele Valer Ulican, concertul de deschidere a stagiunii "Paul Constantinescu", ediţia a 3-a, în organizarea Asociaţiei Naţionale Corale din România (ANCR).
În program sunt incluse lucrări religioase de Gavriil Musicescu, Gheorghe Cucu, Nicolae Lungu, Radu Antofie, Dumitru D. Stancu, Ştefan Andronic, Constantin Arvinte, Constantin Drăguşin, Olguţa Lupu, Franz Schubert, Mihail Berezovschi, Jan Misék. Părţile solistice vor fi susţinute de Andreea Diana Blidariu şi Daniela Greere. Cuvântul de deschidere a stagiunii va fi rostit de către maestrul Voicu Enăchescu, preşedintele ANCR. Corul Symbol va organiza cu această ocazie şi o expoziţie cu vânzare a propriilor CD-uri şi albume şi va pune în vânzare şi biletele pentru concertul de colinde de duminică, 11 decembrie, ora 19:00, de la Ateneul Român.