În Ajunul Crăciunului, 24 decembrie, la Reședința Patriarhală din Capitală a fost vestită, potrivit rânduielii tradiționale, Nașterea Domnului. După oficierea Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, soborul de slujitori condus de părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale istorice din București, a purtat icoana praznicală la Reședința Patriarhală. Aceștia au fost întâmpinați în Salonul „Sfinții Români” din Reședința Patriarhală de către Întâistătătorul Bisericii noastre, cu acest prilej fiind săvârșit și un Polihroniu.
Concert caritabil de colinde la Oradea
Parohia „Buna Vestire” din Oradea, în colaborare cu Episcopia Oradiei, a organizat, în 11 decembrie, concertul caritabil de colinde „Uniți într-un cânt”, la Casa Tineretului din cartierul orădean Ioșia. Beneficiarul acțiunii filantropice este familia lui Marc-Petru Bîrțan, un băiețel de 3 ani din Lugașu de Jos, județul Bihor, care se luptă cu o tumoare cerebrală de gradul III (ependimom cu creștere rapidă). În prezent, Marc-Petru și familia sa se află la Viena, unde urmează un tratament pe o perioadă de doi ani, iar cheltuielile financiare ale familiei sunt copleșitoare.
În cadrul concertului de colinde, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a adresat un cuvânt părintesc de binecuvântare și încurajare pentru familia Bîrțan şi a rostit o rugăciune către Marele Tămăduitor și Făcător de Minuni, Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei, recunoscut drept grabnic-mijlocitor și vindecător. Pe scena Casei Tineretului au urcat interpretele Otilia Haragoș-Seghedi, Simona Costin, Anamaria Turc-Gal, Violeta Gherman, Maria Secan, Anastasia Ianc, Natalia-Annemarie Mendre și Grupul vocal „Moștenitorii Cântecului” de la Palatul Copiilor din Oradea, coordonați de Anamaria Turc-Gal.
Donaţiile au însumat peste 116.127 de lei (aproximativ 23.220 de euro). Colecta va continua în parohiile ortodoxe din Eparhia Oradiei.






.jpg)
