Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Concert de colinde la Biserica Domnița Bălașa din București
În seara zilei de miercuri, 6 decembrie, la Biserica „Așezămintele Brâncovenești - Domnița Bălașa” din București, a fost organizat un concert tradițional de colinde la care au participat numeroși credincioși și iubitori ai cântecelor religioase. Acest eveniment a fost organizat de Asociația coral-religioasă „Te Deum Laudamus” din Capitală, dirijată de pr. lect. dr. Zaharia Matei, profesor de muzică în cadrul Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul” din București.
„În seara aceasta minunată de colinde, care inaugurează în tradiția noastră colindatul, am dorit să transmitem un mesaj de pace și de bucurie credincioșilor, mesaj pe care l-au transmis și îngerii, pe care îi considerăm ca fiind primii colindători. Am ales un repertoriu divers, cu lucrări clasice, dar și al unor autori contemporani, care au un limbaj modal, special, ce arată frumusețea și bogăția ritmică și modală a acestor colinde nestemate tradiționale. Este mesajul Nașterii Mântuitorului Hristos. Mulțumim celor care au fost prezenți în seara aceasta, care ne-au impulsionat, fiind o continuare a Sfintei Liturghii de astăzi, ce reprezintă o bucurie a tuturor, aducându-i mulțumire Sfântului Nicolae. Acest concert a reprezentat un dar pe care am dorit să-l facem celui care L-a slujit pe Hristos cu dragoste, cu credincioșie, fiind îndreptător al credinței și al moravurilor nepotrivite din acea vreme”, a spus părintele Zaharia Matei, dirijorul Coralei bărbătești ortodoxe „Te Deum Laudamus”.



.jpg)
