Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Concert de colinde la Biserica „Sfântul Spiridon“ din Iaşi
La Biserica "Sfântul Spiridon" din Iaşi va avea loc mâine, 9 decembrie, de la ora 18:00, tradiţionalul concert de colinde "Deschide uşa, creştine!", ajuns la cea de-a VIII-a ediţie. Marţi, 11 decembrie, de la ora 17:00, se va oficia Vecernia unită cu Litia, iar la final se vor împărţi pachete cu alimente ieşenilor care vor veni la această sărbătoare. Miercuri, 12 decembrie, programul liturgic va continua cu Utrenia, Acatistul, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi. "Invităm pe toţi credincioşii, pe bolnavii, medicii şi angajaţii Spitalului "Sfântul Spiridon" la concertul de colinde, la Vecernia unită cu Litia şi la slujbele din ziua pomenirii Sfântului Ierarh Spiridon", a spus pr. paroh Marian Timofte, care este şi consilier administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor. (C.C.)



.jpg)
