Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Concert de colinde organizat de ASCOR Iaşi
Respectând tradiţia ultimilor ani, miercuri, 12 decembrie 2012, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români - filiala Iaşi a organizat în Sala Paşilor Pierduţi din corpul A al Universităţii "Al. I. Cuza" concertul de colinde "Naşterea Domnului în inima omului". Sute de tineri au audiat frumoasele colinde tradiţionale româneşti cântate de cele cinci coruri participante.
Zeci de frumoase colinde au răsunat miercuri, începând cu ora 18:00, în Sala Paşilor Pierduţi din corpul A al Universităţii "Al. I. Cuza", la concertul de colinde anual organizat de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Iaşi. Evenimentul, a cărui intrare a fost liberă, a adunat cinci coruri ieşene şi sute de spectatori, majoritatea studenţi. Au concertat Corul "Robii Domnului", dirijat de Alexandru Grigoraş, Corul "Mitropolit Iosif Naniescu" al Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, dirijat de pr. prof. Gabriel Năstasă, Corul psaltic "Sf. Ioan Cucuzel" dirijat de Gabriel Corolea, corul ATOR Iaşi, dirijat de Andrei Grosu, şi corul ASCOR Iaşi "Învierea", dirijat de pr. prof. Constantin Nichifor Hrestic. Concertul tinerilor ascoreni a fost unul caritabil, doritorii putând face donaţii pentru căminele de bătrâni şi centrele de plasament din oraşul Iaşi. În perioada imediat următoare, Corul "Învierea" al ASCOR Iaşi va vesti prin colinde apropierea Naşterii Domnului şi la căminele din diferite zone studenţeşti ale Iaşului (Copou, Tudor), dar şi la spitale, centre de plasament şi mănăstiri.



.jpg)
