La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Concert de colinde româneşti la Madrid
Duminică, 9 decembrie, grupul de colindători al Parohiei ortodoxe române "Sfântul Nectarie Taumaturgul" din Coslada, Spania, a participat la Festivalul de colinde şi datini de Crăciun "Bun eşti, Doamne, Bun!", organizat de Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei, informează site-ul parohiei române, sfnectariecoslada.ro.
Concursul închinat sărbătorilor Naşterii Domnului s-a aflat la prima ediţie. Programul festivalului a cuprins: mesajul de binecuvântare al Preasfinţitului Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei, colinde interpretate de grupurile de colindători ale parohiilor ortodoxe române din localităţile San Sebastian de Los Reyes, Getafe, Alcalá de Henares, Coslada, precum şi corala preoţilor Protoieriei Madrid, şi un recital susţinut de părintele Gabriel Dănilă şi cantautorul Florin Săsărman. Repertoriul grupului de colindători al Parohiei "Sfântul Nectarie" din Coslada, dirijat de protopsaltul George Bucurică, a cuprins colindele: "Noi în seara de Crăciun", "Trei crai de la Răsărit", "Oaspeţi cu azur în gene", "Colind bizantin" şi poezia "Cer nou" de Zorica Laţcu. Spectacolul s-a desfăşurat în incinta Basilicii Real San Francisco el Grande din Madrid.