După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Concert de colinde şi cântece patriotice la Biserica „Sfântul Nectarie”
La Biserica „Sfântul Nectarie” din Iaşi a fost organizat duminică, 1 Decembrie 2013, un concert de colinde şi cântece patriotice, prilejuit de sărbătoarea Naşterii Domnului şi de Ziua Naţională, susţinut de Corul „Nectarios”. Evenimentul a avut loc la finalul Sfintei Liturghii, în prezenţa a sute de credincioşi. Părintele paroh Petrică Lehaci a mulţumit dirijorului Ana Maria Dumitru şi membrilor Corului „Nectarios” pentru repertoriu susţinut. Corul „Nectarios” a fost înfiinţat acum opt ani, având la început patru membri. După cum a menţionat dirijorul Ana Maria Dumitru, concertul din prima zi a lunii decembrie din Biserica „Sfântul Nectarie” a fost un dar oferit enoriaşilor care vin în fiecare duminică şi sărbătoare la Sfânta Liturghie. În următoarele duminici din perioada Postului Crăciunului, în Biserica „Sfântul Nectarie” vor fi susţinute concerte de către celelalte coruri ale sfântului lăcaş. De asemenea, grupurile corale ale parohiei vor susţine în această perioadă repertorii de colinde în mai multe aşezăminte de ocrotire socială şi spitale.



.jpg)
