Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Concert de colinde şi lansare de CD în parohia Conţeşti - Girov
Frăţia Ortodoxă a tinerilor giroveni "ACUM!" şi Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor vor organiza mâine, de la ora 11:30, în parohia Conţeşti - Girov, Protopopiatul Piatra Neamţ, concertul de colinde "Domnului Domn". La acest eveniment vor concerta Corala "Sfântul Haralambie" din Iaşi şi Corala "Sfântul Efrem cel Nou" din Piatra Neamţ. În cadrul manifestării va fi lansat CD-ul "Astăzi S-a născut Hristos", primul volum de colinde tradiţionale româneşti al corului Bisericii "Sfântul Haralambie" din Iaşi. (C.C.)



.jpg)
